Taxa pentru poluarea mediului în cazul importului și distribuirii sticlelor pentru băuturi pe teritoriul țării

Entitatea importă și distribuie sticle pentru băuturi contribuabililor din Republica Moldova. Are obligațiune în cazul dat agentul economic de a calcula şi achita taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, în conformitate cu prevederile art.1 alin.4 din Legea nr.1540/1998?

Ce prevede legislația?
        Urmare a modificărilor operate în Legea nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2023, au fost concretizați subiecții care au obligația plății taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, în funcție de mărfurile pe care aceștia le produc sau, respectiv, le importă.
          Pe parcursul acestei perioade abordarea legată de această întrebare a fost neclară și diferită.
          În conformitate cu art.3 din Legea nr.1540/1998, ambalaj reprezintă produs realizat din materiale de orice natură, destinat pentru a conţine bunuri şi a le proteja în timpul manevrării, prezentării şi livrării lor de la producător la utilizatorul sau consumatorul final şi pentru a fi utilizat ca ambalaj primar, ambalaj secundar, ambalaj de desfacere sau ambalaj terţiar.
          Totodată, conform art.3 din Legea nr.1540/1998, deşeu de ambalaj reprezintă ambalaj sau material de ambalare devenit deşeu după ce a fost utilizat pentru a conţine bunuri şi a le proteja în timpul manevrării, prezentării şi livrării acestora şi pe care deţinătorul are intenţia sau obligaţia să îl arunce. Deşeurile de ambalaje nu includ niciun fel de reziduuri rezultate din producţia de ambalaje şi de materiale de ambalare ori din orice alt proces de producţie.
          Potrivit art.11 alin.1 din Legea nr.1540/1998, privind plata pentru poluarea mediului, subiecţi ai taxei reglementate de prezentul articol sînt persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, şi persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, sub orice formă stabilită de legislaţie, şi care:                                                                                                                                     

a) produc mărfuri indicate la alin.2 ce cauzează poluarea mediului în procesul utilizării;  

b) importă mărfuri indicate la alin.2 ce cauzează poluarea mediului în procesul utilizării;      

c) procură de la persoane fizice şi juridice de pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al acesteia mărfuri indicate la alin.2 ce cauzează poluarea mediului în procesul utilizării.

Conform art.11 alin.2 din Legea menţionată, categoriile de mărfuri ce cauzează poluarea mediului în procesul utilizării sunt următoarele:

– mărfurile indicate în anexa nr.8;

– ambalajul fabricat din plastic, lemn, hârtie, carton, sticlă, metale (inclusiv aluminiu) şi/sau compozit (clasificate la poziţiile tarifare 3923, 4415, 4819, 7010, 7310, 7311 00, 7606 12, 7612, 7613 00 000) ce conţine produse.

Diferite opinii…

        Serviciul Fiscal de Stat a examinat adresarea unui importator de sticle pentru băuturi cu codul mărfii 7010 care nu conține produse și care ulterior sunt vândute către persoanele juridice rezidente ale Republicii Moldova.
În răspunsul său către contribuabil, SFS a menționat că în cazul în care poziţia tarifară a mărfii importate de către subiect nu se regăseşte în anexa nr.8 din Legea nr.1540/1998, taxa pentru poluarea mediului nu se va aplica în raport cu aceasta.
Totodată, ţinând cont de faptul că poziţia tarifară 7010 se regăseşte în poziţiile menţionate în art.11 alin.(2) din Legea nr.1540/1998, subiectul urmează să calculeze şi achite taxa pentru poluarea mediului aferentă acestuia, în conformitate cu cotele stabilite de art.11 alin.4 din Legea menţionată.

        Urmare a examinării aceleiași adresări, Ministerul Mediului, care conform Legii nr.209 din 29.07.2016 privind deșeurile este responsabil de elaborarea legislaţiei şi a politicilor în domeniul gestionării deşeurilor, a avut o altă abordare:
        Conform prevederilor art.11 alin. 2 al Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, obiect al taxei constituie „ambalajul fabricat din plastic, lemn, hârtie, carton, sticlă, metale (inclusiv aluminiu) şi/sau compozit (clasificate la poziţiile tarifare 3923, 4415, 4819, 7010, 7310, 7311 00, 7606 12, 7612, 7613 00 000) ce conţine produse.” astfel, importatorii de ambalaje goale care sunt ulterior comercializate persoanelor terţe care la rândul lor ambalează produse în acestea, nu sunt subiecţi ai taxei şi nu au obligaţia de a calcula şi achita taxa pentru mărfurile care în procesul utilizării poluează mediul.

Concluzii!

        Sistemul plăților din Moldova pentru poluarea mediului reprezintă un instrument economic pentru asigurarea respectării principiului „poluatorul plătește”.
        Corectitudinea calculării şi achitării taxei pentru mărfurile care în procesul utilizării poluează mediul se bazeză pe prevederile actelor normative, cum ar fi:
– Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative;
– Legea nr.209/2016 privind deseurile;
– Codul fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997;
– Legea nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, cu ulterioarele modificări;
– Hotarârea Guvernului nr.561/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind ambalajele si deșeurile de ambalaje.
          Astfel, au obligaţia de a calcula și achita taxa pentru poluarea mediului:
1) persoanele juridice care produc sau importă mărfurile indicate la alin.2 din art.11 din Legea nr.1540/1998;
2) persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, sub orice formă stabilită de legislaţie, care produc sau importă mărfurile indicate la alin.2 din art.11 din Legea nr.1540/1998.
Totodată, obiectul impozitării sunt:

1)mărfurile indicate în anexa nr.8 la Legea nr. 1540/1998;

2)ambalajul care trebuie să răspundă cumulativ la 2 cerinţe:

  • să fie fabricat din plastic, lemn, hârtie, carton, sticlă, metale (inclusiv aluminiu) şi/sau compozit (clasificate la poziţiile tarifare 3923, 4415, 4819, 7010, 7310, 7311 00, 7606 12, 7612, 7613 00 000);
  • să conţină produse.

Ca urmare, în situația cînd ambalajul este importat în calitate de marfă, dar nu în calitate de ambalaj și nu conține produs, agentul economic nu are obligațiunea de calculare și achitare a taxei pentru poluarea mediului.


Autor:
Vera Lupu,
membru al Consiliului de administrare al CCF din Moldova,
administrator “ASG Expert Company” S.R.L.
membru fondator al CCF din Moldova